duminică, 22 mai 2011

“Nu toate frunzele sunt bune”.





Preşedintele Filialei PC Caraş Severin , Domnul Ioan Ţundrea , informează mass media şi cărăşenii , că in acestă săptămănă conservatorii demarează acţiunea “Nu toate frunzele sunt bune”.
Sub acest slogan va începe campania de luptă împotriva consumului de etnobotanice , actiunea fiind o continuare a proiectului „O adolescenţă fără etnobotanice”, din cadrul programului „Tinerii ajută tineri” .
Această iniţiativă apartine Partidului Conservator, însă oricine este invitat să participe şi să sprijine proiectul. Vor fi organizate proteste în faţa magazinelor de vise, vor fi trimise scrisori deschise Guvernului şi autorităţilor locale şi se vor strânge semnături pentru interzicerea definitivă a etnobotanicelor. Campania se va desfăşura cu sprijinul tinerilor, ei fiind cei mai afectaţi de consumul de etnobotanice.