"Principii? - fleacuri! Omenie? - fleacuri!

Chiverniseala, pricopseala şi ciupeala - astea sunt principiile.
Lipsa de omenie şi de caracter, asta e pecetia timpului nostru.
A nu gândi la nimic, a nu simţi nimic, a nu iubi şi nu voi nimic în afară de chiverniseala personală şi a nu te da în lături de la nimic ca s-o ajungi - iată maxima cea mai naltă a vieţii noastre publice" aşa se exprima cu amară ironie Caragiale despre vremurile sfârşitului de secol XIX.
La început de secol XXI, Ghidul.... lui Radu Paraschivescu este o replică la fel de exactă a principiilor absente din vremurilor noastre cuprinse de autism.
Este prea bine ştiut că aşa satirizate cum erau năravurile politicienilor din vremea lui Caragiale, şefii partidelor aveau titluri universitare recunoscute în toată Europa, maniere şi educaţie care deschideau uşile celor mai simandicoase saloane occidentale.
Incredibila realitate a vremurilor de astăzi, supusă fiind unei manipulări strigătoare la cer, proţăpeşte în topul sondajelor de opinie personaje politice al căror grotesc nu ar fi avut loc nici în mahalaua lui Caragiale.
Anomalia acestor ierarhizări comandate, "educă" subliminalul românilor cu modelul ciobănesc al noii tipologii de politician vip.
Care ar mai fi motivaţia pentru generaţiile de tineri politicieni în formare ale acestei ţări să-şi dorească să acceadă la titluri universitare, dacă "studiile sociologilor" le acordă cu indulgenţă şefilor de partide titraţi procente după bunul lor plac.
Unica explicaţie plauzibilă pentru aceste anomalii din sondaje ar fi că executanţii lor au rămas cu reflexele dinainte de 1989, când comenzile politice ale conducătorilor agramaţi le pretindeau să-i plaseze întotdeauna pe locurile fruntaşe.
Aşadar, în Ghidul ...autorului mai este mult loc pentru politicienii care consideră că lipsa de principii constituie un fleac

În democraţie, ascensiunea oricărui potenţial Arturo Ui poate fi oprita

Paranoia postelectorală este un sindrom de care toate partidele care s-au perindat la putere după '89 au fost atinse dar parca niciodata nu s a manifestat atat de agresiv ca acum cand portocaliil s au urcat cu bocancii peste vietile noastre.
Paranoia politică postelectorală are aceleaşi semne clinice diagnosticabile oricărui individ: supraestimare de sine, rigiditate psihică, erori de judecată cauzate de premise subiective, limbaj persuasiv, cu tendinţe spre ipocrizie.
În cel mai scurt timp după câştigarea alegerilor, se pot identifica cel puţin câţiva trepăduşi care roiesc în jurul conducătorului, cu atitudine de yesmen.
Cu timpul, numărul ketmanilor, pentru că aşa îi numeau perşii pe cei care spuneau turcilor doar ceea ce turcii doreau să audă, creşte într-un mod atât de alarmant, încât aproape că întregul partid devine un fel de cor, în care se cântă pe o singură voce.
Acest moment este debutul ieşirii în scenă al viitorului Arturo Ui, conducătorul adulat şi de necontrazis, atotştiutorul grotesc, omniprezent al băilor de mulţime.
Din fericire, societatea românească, sprijinită de mecanisme tot mai solide, pe principii occidentale, a sancţionat aceste tentative de paranoia postelectorală.
Viitorul cetăţii noastre pare a fi având o doză de speranţă acum, dupa aderare, totuşi, este extrem de benefică recitirea celebrei piese de teatru a lui Bertholt Brecht.
Aviz amatorilor care au rămas cu mâna întinsă, ca a regelui Lear, nedumeriţi şi înşelaţi de politicienii categoria muscă. .