miercuri, 10 noiembrie 2010

În democraţie, ascensiunea oricărui potenţial Arturo Ui poate fi oprită".

În democraţie, ascensiunea oricărui potenţial Arturo Ui poate fi oprită".

Paranoia postelectorală este un sindrom de care toate partidele care s-au perindat la putere după '89 au fost atinse.
Paranoia politică postelectorală are aceleaşi semne clinice diagnosticabile oricărui individ: supraestimare de sine, rigiditate psihică, erori de judecată cauzate de premise subiective, limbaj persuasiv, cu tendinţe spre ipocrizie.
În cel mai scurt timp după câştigarea alegerilor, se pot identifica cel puţin câţiva trepăduşi care roiesc în jurul conducătorului, cu atitudine de yesmen.
Cu timpul, numărul ketmanilor, pentru că aşa îi numeau perşii pe cei care spuneau turcilor doar ceea ce turcii doreau să audă, creşte într-un mod atât de alarmant, încât aproape că întregul partid devine un fel de cor, în care se cântă pe o singură voce.
Acest moment este debutul ieşirii în scenă al viitorului Arturo Ui, conducătorul adulat şi de necontrazis, atotştiutorul grotesc, omniprezent al băilor de mulţime de aceea , este extrem de benefică recitirea celebrei piese de teatru a lui Bertholt Brecht.
Aviz amatorilor care au rămas cu mâna întinsă, ca a regelui Lear, nedumeriţi şi înşelaţi de politicienii categoria muscă. .

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu